T -0

t -1 – continuare;

E vineri seară și încă mai ninge. Pff. Probabil cel mai potent partener de joc din sezonul ăsta va deveni doar un amic de joacă cu bulgări de zăpadă, culmea – chiar în Parcul Copilului. Ni s-au prezentat ca niște băieți viteji care ajunseseră să joace o finală pe la ei pe Murrayfield. Stadionul ăla e cel mai mare stadion din Scoția, mai mare decât stadionul nostru național de folbal (și locul unde Scoția a învins cu 42 la 0 naționala noastră la rugby în 2007, printre altele). Ei fiind amatori, asta înseamnă să ai cultura sportului ca societate. A noastră nu are nici alte culturi din păcate – vezi cazul de acum câteva zile de la Ditrău.

WTF?!?!?!?

Foarte probabil nici echipa națională de rugby nu va juca în țara asta pe un stadion atât de mare în timpul vieții noastre. Vă dați seama unde trăim bă?

t -0

Nu știu cum e la colegi dar la mine a fost greu să adorm înainte de meci. Nu-mi dau seama dacă e de fapt cauzat de ceva care nu are de-a face cu meciul sau dacă era o formă de nerăbdare a meciului. Ideea era să mă trezesc odihnit. M-am trezit destul de bine pe la 8:30. La 11 începea meciul și prin urmare n-am mâncat mare lucru. Afară era frig și mă gândeam doar la faptul că o să mă ud și o să fie cam nasol. De frig și umezeală mi-a fost mereu silă. Îmi aduc amine un antrenament la care a fost nevoie să ne tăvălim într-un gazon plin cu apă în primele 5 minute de încălzire. La vreo 10 minute după asta începuse să ningă. Sau când am fost în Dublin: deși era septembrie, nu-mi amintesc temperatură peste 5 grade. A trebuit să jucăm un joc în ploaie. Bătea un vânt așa de tare și rece că picăturile parcă erau mici diamante ce tăiau carnea de pe față. Au mai fost episoade cu apă și frig dar din fericire n-am răcit vreodată. Apoi îmi era teamă că o să uit acasă stick-urile pentru muzică și microfonul sau altceva de care aș fi avut nevoie deși în vestiar colegii schimbă multe chestii. N-am ajuns concret încă la dubluri.

Am început să ne strângem la teren. Câteva guri de pălincă și glume aiurea ne-au dat încredere că o să trecem și peste zăpada asta. Când i-am văzut pe scoțieni în kilt, mi-am dat seama că nu poate fi așa de frig dar în același timp i-am perceput ca fiind mai viteji. Cu oricâtă grijă s-ar fi jucat, ar fi existat și niște contacte mai zdravene. Am mers să ne schimbăm și tot căutam ce haine să mai puntem pe noi. Zăpada ne-a dat peste cap absolut tot și când am ieșit la încălzire, ba chiar și meciul, mi s-a părut că e o joacă ad-hoc de copii în cartier. Doar că era foarte istovitoare: după o tură de teren am crezut că mor.Am agreat să jucăm reprize de 20 minute până când nu mai putem. Viteza meciului și posibilitățile de a juca cu multe pase scăzuseră mult. Ca aripă aveam impresia că totul se mișcă greu. Singurele momente de viteză au fost când mai scăpa cineva pe un spațiu. De fapt așa s-au marcat cam toate eseurile. Noi am stat destul de bine în apărare dar ne-a fost greu să punem jos scoțienii ce deja erau în alergare. Cred că ei nici nu ne-au atins la eseurile noastre pentru că spațiile erau ceva mai mari și odată scăpați – nu mai alerga nimeni. Efortul era prea mare. Altfel s-a jucat destul de simplu și probabil că de multe ori asta e suficient să câștigi un meci dacă vrei asta.

După 3 reprize am zis stop. Scoțienii au fost băieți simpatici și mulți am agreat că un meci pe iarbă ar fi fost chiar frumos cu mai mult de cele 8 eseuri marcate. Chiar știau să joace dar noi tot mai dinamici am fi rămas. Cred că abia după meci am început să ne amuzăm și să ne mai relaxăm. În holul vestiarului nu mai vedeam nimic de la atâta alb pe teren. Am mai cântat aiurea prin vestiar și ne-am bucurat că plecăm spre căldură. Deși nu făcusem cine știe ce efort, mă simțeam obosit și dezamăgit că ne mobilizaserăm atâta pentru atât de puțin deși aici e doar perspectiva mea.

După ora 16 ne-am văzut într-un local din centrul vechi să urmărim 6 Nations și să socializăm. Cred că ghinionul ne-a urmărit și aici pentru că berea era foarte proastă. Acum nu știu dacă faptul că barmanul îți dădea paharul jumătate cu spumă era un noroc. Mai important e că n-o să mai beau bere. Am descoperit că scoțienii nu erau în fapt toți scoțieni și unii mai țineau și cu Anglia. Victoria lor asupra Scoției a fost altă dezamăgire în ziua asta. Cel mai amuzant a fost Ț. care, în glumă, ar fi vrut să bată mai mulți oameni. Mă amuza când își dădea ochelarii jos și i se citea pe față că n-are încotro. Cumva ca-n versurile B.U.G. Mafia care-i plac lui : ”am ales să fac asta, altceva n-a fost…”. Din fericire n-a bătut pe nimeni deși M. merita să fie bătut. Nu doar că e genul de om care face orice outfit, inclusiv de la Virgil Abloh, să pară nasol, dar a consumat coca-cola și bere în același timp! WTF?! Lasă că mai vine el la antrenamente!

Nici Procesul nu s-a mai televizat în seara aia dar am găsit noi posibilități pentru glume viitoare. Rețineți vorbit pițigăiat. Restul va rămâne în club.

La fel de important ca paragraful anterior e că nimeni nu s-a accidentat și că ne putem pregăti fără rețineri pentru următorul meci. Alți studenți dar din Bristol. Clifton Crusaders RFC. Bristol e un oraș destul de reprezentativ pentru cultura britanică contemporană. Sperăm și pentru rugby deși băieții sunt cam speriați după ce au vorbit despre noi cu alți prieteni de-ai lor (Old Streetonians RFC) pe care ”i-am omorât” anul trecut.