Ziceam de efort, de alergat, de băgat inima cu fundul în poartă. Ni s-a întâmplat
chiar nouă.
Prima întâlnire în 2020 a fost la sală. Vreo 12 băieți + M. care cronometra. A fost cam nasol. Și nu doar că sala era de fapt un cort în care unii dintre noi eram doar în tricou și pantaloni scurți la ora 20 și vreo 0 grade.
S-a și vomitat! ”De la ce ne-am luat?” Am avut circuit, vreo 6 alteliere cu 30 sec. efort, 30 sec. pauză, 2 serii per atelier. Am crezut că leșin la un moment dat. Mă lăsaseră picioarele. A fost intens antrenamentul. Fix ce trebuie să ai rezultate. Ț. se prefăcuse că e un căpitan cu cămașa descheiată pe puntea unei corăbii și apoi ceilalți începuseră să se vaite de parcă aveau rău de mare. Când am ajuns la al 3-lea circuit am crezut că s-a terminat dar când am auzit 1 minut pauză, mi-am dat seama că mai e de lucru. Pauza ținea câteva cuvinte și efortul era nesfârșit. Regretam stilul de viață din ultima lună. Toți eram terminați ”pe picioarele din spate”.
Chiar și așa: niciunul n-a murit deși am mers ciudat vreo 2 zile. Cu Ț. și S.HU. am mers la Dristor Tineretului să ne recuperăm. A fost bine. M. m-a întrebat apoi de ce am mers acolo. N-am putut continua discuția. Nu-mi dădeam seama dacă întreba de invidie sau era un reproș vis-a-vis de efort.
Apoi, Duminică, ne-am văzut la primul antrenament mai serios. De fapt a fost mai mult tehnic. Tot încercăm să lucrăm la atacarea spațiilor, crearea superiorităților și concretizarea lor. Și din când în când apărea T. care cerea ”dijma” pentru 2020. A fost un antrenament bun în care și colegii noi (sper) au fost bine integrați. Au fost două ore în care am arătat că aproape n-am luat niciodată pauză și că vrem să ne jucăm. Joaca ne definește mult. Nu sunt sigur dacă e de la nume. Apoi ne-am bucurat de aniversarea lui J. despre care nu știu câți ani a făcut dar știm ce a făcut sau mai degrabă ce a acceptat în Bulgaria 2017 și e suficient. Finalizaserăm practic un antrenament bun și urma să râdem iar amețiți foarte rapid de vinul deosebit și berile ce le adusese. I-am urat cele bune și am dat drumul la vorbă că dădusem drumul la prea multe baloane. Chiar aiurea deseori. Acum îmi dau seama că uneori suntem ca la fast dating. Fiind mulți indivizi și ținând cont de regulile după care funcționează grupurile, s-au format vreo 3 grupe de maxim 7 oameni care discutau tot felul de chestii iar din când în când se mai schimbau oamenii. Se râdea natural și cu poftă. Nimerisem într-un grup la un moment dat cu Ț. și S.HU.. Stăteam pe scaune ca niște pensionari pe bancă în parc și ne uitam la ceilalți: ba făceau stretching, ba râdeau aiurea, ba se ”răceau” de la efort și mai era M. care se juca cu fi-so. Toate afirmațiile către ei începeau cu ”băieții mei, garda mea!…” și ironizam întâmplările lor. Toate mergeau bine până când B. a fugit cu sticla de vin roșu. Am auzit foarte scurt și vag pleacarea lui. Cea mai mare crimă pentru următoarea perioadă. Va fi pedepsit deși îi place. Va fi subiect la Proces. Nimeni nu scapă de Proces. Sper să devină un fel de Inchiziție. Eu întrebam cu paharul gol dacă e pe bune și întrebam pe toată lumea dacă B. chiar a fugit cu sticla. Era un vin roșu, dulce, bun și vreo 2l. Mă simțeam că Scarlet O`Hara când întreba știri despre război (Ashley) (da – citesc cartea aia acum; vreau să văd și filmul). Intrau fumătorii în balon și ziceau același lucru. Atunci ne-am dat seama că atrocitatea e pe bune: B. fugise cu vinul! Da, știu c-am zis că nu suntem alcoolici deși acum ne miram toți văzând o mare trădare în asta și ne-am fi aruncat barbaric asupra sticlei de-ar fi reapărut. Îmi aduc aminte la când am fost prima dată la Alba Iulia. După meci Primarul ne-a dat o stică de vișinată din care toți am băut imediat după ultimul fluier dar tot mai rămsese jumătate. Am arestat-o personal. Nu beau vișinată dar asta era grozavă. Am adus-o în cameră. Stăteam cu Ț. și cu S.HU. Nimeni nu știa la ce cameră stăm și ne-am gândit să facem o glumă: am vărsat aproape tot într-o altă siclă și-am pus pe grupul de whatsapp un selfie cu vreo 2 degete de vișinată în sticlă. Ce-a urmat a fost un fel de al treilea război mondial. Nici recunoașterea glumei și înapoierea alcoolului nu a fost suficient să scăpăm de privirea urâtă a colegilor și diferite suspiciuni.
Tot stând de taifas aiurea, am purtat și discuții serioase propunându-ne niște obiective pentru următoarea perioadă: să căutăm terenuri pentru meciul cu școțienii din 8 februarie, să mergem la alergat, să mai facem circuite în cort. O să am o grămadă de haine data viitoare.
Comentarii Recente