Am un feeling ciudat. E un an deja de când s-a declarat pandemie și mai ales de când lumea să războia pe hârtie igienică. Știu că un discurs despre cât de nu știu cum a fost încă mai rulează la știri dar e greu să ieși din asta. Îmi aduc aminte cu greu ultimul meci și acum îmi dau seama (a nu știu câta oară) cât de important e să te bucuri de moment dincolo de experiențele individuale care pot încuraja asta mai mult sau mai puțin.
Cred că lucrurile vor fi bine și că există potențial deși e încă criză. La muncă și în domeniul crypto (the hype is real) am fost spălat pe creier că acum e momentul să contruiești: în criză. Într-un fel așa e. Istoric se pare că-n crize s-a construit cel mai bine. E bună criza asta prin care a trecut și grupul: fără meciuri, fără întâlniri, fără scop… Perioada asta ne-a oferit și posibilitatea altor perspective și cred că ne-a arătat lucruri pe care înainte nu le conștientizam.
Zic de mixed feelings pentru că noile perspective aduc informații noi care complică mersul lucrurilor și te pun mai mult pe gânduri. E cercul ăla de cunoaștere care lărgindu-se parcă întâi îți lărgește necunoașterea decât cunoașterea.
Acum că virusul pare mai mult mai sub control decât acum un an, băieții au prins tupeu (nu curaj) și vor iar antrenamente, ambițiile au crescut, apar idei noi. Să vedem unde ne vor duce.
În fapt, cred că e o alegere bună. Să fii pozitiv în privința situației (nu obligatoriu diagnosticat), e un lucru necesar în gestionarea crizei. Apoi toate astea vor susține procesul iar procesul din toată istoria asta e mai important pentru niște amatori decât ținta în sine chiar dacă el nu se vede și e ignorat în amintiri.
Foarte frumos cuvântat, eu sunt și mai îndrăgit de Arlechini după perioada asta, pandemia mi-a confirmat că ăsta este stilul meu de viață. Dar să nu uităm că această pandemie l a răpit pe colegul nostru Cristi.