Unul din motivele pentru care nu o să-mi mai iau concediu vara e prezența copiilor în zona mea de explorare a vieții. N-am nimic împotriva lor. Ba chiar îmi par fascinanți când îi observi de la persoana a treia. Par mai independenți în gândire și mai siguri pe ei decât adulții. Chiar și așa, cred că-i înțeleg parțial pe părinții care au stat cu ei în pandemie și de ce preferă să-i lase cu telefoane sau, ceva mai bine, să-i ducă undeva să-i lase în grija altuiva, orice – numai să se poată destinde după programul de muncă atunci când toți sunt împreună dar cei mici încă mai au energie.
Unii dintre ei își trimiteau copii înainte de pandemie la rugby. Am avut ocazia și interesul să petrec timp cu niște copii de aproximativ 7-8 ani asistându-l pe Matei în a-i învăța câte ceva din ceea ce presupune rugby-ul. Mă amuza cum părinții prezenți stăteau pe margine cu ochii-n telefonane sau socializau între ei în timp ce noi doi eram secați de energie și răbdare.
Acum Matei se ocupă de un nou proiect: Arlechinii Kids. Sunt copiii lui – 3, plus alți apropiați. Sesiunile sunt foarte interactive, mai toți copiii îl ascultă cumva, chiar și ai lui, și toată joaca are sens. Adică totul e centrat pe Touch – o variantă foarte accesibilă a rugby-ului, inspirată din Rugby League, în care contactul este exclusiv cu degetele. Practic, copiii sunt puși în situația de a alerga destul de mult, de a se orienta în spațiu, de a anticipa, de a comunica, de a se susține continuu, de a lua decizii, de a lucra la un plan și a-l aplica pentru a înscrie dacă chiar vor să fie competitivi. Toate activitățile sunt bazate pe joc, sunt diverse de la o perioadă la alta și progresează astfel încât toată lumea e angajată. Dincolo de efortul fizic și jocurile în sine, copiii mai învață să se integreze într-un grup, să respecte reguli, să fie creativi, să treacă peste situații dificile, să formeze o echipă.
Matei ține și un calendar cu planificare pentru aceste sesiuni. E un tip implicat, cu experiență și de joc și de viață, la curent cu rugby-ul și metodetele de antrenament pentru copii, e chiar și certificat de către World Rugby. Cum ziceam în trecut – sunt amator, dar după câte am văzut, prefer filosofia lui pentru a o preda copiilor: running rugby.
Un lucru care-mi place la aceste sesiuni e că Matei intră în joacă cu copiii ca un copil mai mare și astfel îi motivează și îi distrează în plus.
Prin urmare, cred c-ar fi o situație win-win-win-win dacă părinții și-ar încuraja copiii să se preocupe în timpul liber cu ceva ce permite învățarea. De exemplu dacă-i trimit la Arlechinii Kids, părinții vor câștiga cel puțin 2 ore de timp pentru ei (chiar 4 dacă sunt 2 întâlniri pe săptămână), copiii se vor juca, vor învăța și vor dezvolta obiceiuri care vor fi de folos mai tîrziu sau care le vor permite alte evoluții pozitive, vor socializa cu alți copii, vor petrece timp pe iarbă în soare, Matei își va putea îndeplini pasiunea, eu nu mă mai voi împiedica de copii pe plajă. În fapt, și mai ales în timp, beneficiile sunt multiple, chiar și pentru o societate care a pierdut (dac-a avut vreodată…) spiritul de comunitate și inițiativă civică.
Acum sesiunile se țin la Verde Stop, un loc care mi-a plăcut: retras și liniștit, natural, îngrijit, apropiat de centru și ușor accesibil. Mulțumim celor de acolo pentru susținerea cauzei!
Viri viri viri viri virii…
Comentarii Recente