Citește-mă

E târziu.

Beau vin pe balcon după o sesiune bună de efort fizic. Nu e chiar ușor să menții speranța vie dar mai ales o condiție fizică decentă. Oricum, e bine să ai preocupări în viață.
Aparent exercițiul fizic nu doar îți dezvoltă fizicul, dar ar contribui și la o funcționare mai bună a creierului. Îți dai seama ce potențial au folbaliștii?

Altfel nu s-a mai întâmplat nimic. Fiecare a exersat individual și am fost împreună doar în faptul c-am urmărit, tot individual, aceleași meciuri din Super Rugby Aotearoa. Faze dinamice, frumoase… cu spectatori. 
Nu știu ce rutină ai tu dar dacă din martie până acum chiar ai avut o scuză să nu alergi cu Arlechinii, cred că-n paralel cu începerea școlii te poți apropia de sport(ul ăsta) prin cărți!

Dan Carter – My story, de Duncan Greive

Prezintă viația unui sportiv, un rugbist, începând cu perspectiva unui tânăr fără griji și educație financiară până la dorința de a recuceri Cupa Mondială. Descrie întâmplări prin care arată că e important să ai totuși câteva obiceiuri care să contrabalanseze un eșec, în care să se piardă tensiunea, cum s-a concentrat pe ce i-a plăcut încercând să îmbunătățească asta fără să se focusese pe un rezultat anume.
Procesul e mai important decât rezultatul iar focusul exclusiv pe rezultat va aduce o dezamăgire, un gol, când rezultatul e depășit, fie prin atingere sau ratare. Poate fi în contradicție cu ce deprinzi din societate sau la muncă unde rezultatul e foarte des menționat în discursuri. Încearcă să analizezi pregătirea ta pentru un eveniment sportiv. E mult mai interesantă decât concursul în sine. Mi-a plăcut interviul lui Thomas Muller după Bayern – Barcelona (8 la 2!) deși pe bavarezi îi interesa destul de mult și rezultatul (dar cadrul poate fi mai mare decât ce vedem
noi).

Playing the Enemy, de John Carlin

Jumătate din carte descrie eforturile lui Nelson Mandela în închisoare pentru a stabili democrația în Africa de Sud pe alte căi decât cele care-l aduseseră acolo inițial. Apar perfect aplicate regulile din ”How to win friends and influence people” a lui Dale Carneige. Mi s-a părut interesantă rutina lui: se trezea zilnic la 4:30, exersa timp de o oră și avea o nutriție ușoară. Altfel, zilele de acolo îi oferă un spațiu
mental în care se crează abordarea situației politice de după eliberarea lui. Rugby-ul, considerat opiumul albilor locali și un simbol al Apartheidului, devine elementul care unește pașnic pentru prima dată etniile din Africa de Sud. Suspansul crește o dată ce povestirea se apropie de 24 iunie 1995.

Fără a intra în politică, trebuie amintit un fapt aici: e interesant cum sportul a fost folosit și acum ca pârghie pentru dobândirea unor drepturi și corectarea unor diferențe sociale. Vezi boicotul atleților de culoare vis-a-vis de Olimpiada din 1968. Există mai multe exemple. În general sportul a fost și este un vector care a făcut posibilă integrarea multor persoane și care încă mai crează comunități. Poate că atunci când nu va mai fi nevoie de distanțare fizică, faptele arată că ar trebui să te alături unei astfel de comunități. E super.